top of page

Ce ar trebui sa stiu despre profesia de avocat? 12 sfaturi pentru absolventii de drept si pentru avo


”Ce ar trebui să știu despre profesia de avocat?”, ”Mi s-ar potrivi profesia de avocat?”, ”De ce ar trebui să devin avocat, și nu magistrat?”, ”Ce mă așteaptă după ce voi deveni avocat?”

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care și le pun adeseori absolvenții de drept, precum și tinerii avocați stagiari, și la care, din păcate, de multe ori nu reușesc să găsească un răspuns atunci când au nevoie de el.

În cele urmează, încercăm pe cât posibil să oferim acest răspuns, cu mențiunile că întreg cuprinsul articolului reprezintă opinia personală a autorului, bazată pe experiența neîntreruptă de 14 ani în profesia de avocat, și că orice comentarii sau completări sunt binevenite.


avocat Iasi

1. În multe situații veți avea impresia că nu știți nimic. Oricât de trist sună, realitatea este că facultățile de drept nu pregătesc studenții pentru practică, în general, sau pentru practica avocaturii, în special. De aceea, cel puțin în anii de stagiu veți avea impresia că toate sarcinile pe care le veți avea de îndeplinit ca avocat prezintă elemente de noutate și că de fiecare dată aveți de învățat ceva. Important este să fiți perseverenți și veți constata că în scurt timp veți dobândi experiența necesară pentru a exercita profesia de avocat cu profesionalism.

2. În mod surprinzător, avocatura presupune mai puțin a ști să vorbești, ci mai ales a ști să asculți și să scrii. Orice tânăr avocat poate cădea în păcatul de a crede că este foarte bine pregătit și, în efortul de a convinge un client să apeleze la el, poate avea tendința de a vorbi prea mult despre propriile cunoștințe juridice, în loc de a asculta problemele reale ale clientului. Aceasta este o greșeală întrucât, în general, opinia în rândul publicului justițiabil este că avocații sunt buni profesioniști și tocmai de aceea apelează la serviciile lor. Iar atunci când o face, un client se așteaptă să fie ascultat și înțeles. De asemenea, se așteaptă să fie lămurit cu privirile la cazul său în termeni pe care să-i înțeleagă, nu în limbajul de specialitate folosit între juriști.

Pe de altă parte, în prezent, cea mai mare parte a activității profesionale a unui avocat se desfășoară în scris (contracte, statute, opinii legale, diverse cereri, scrisori, e-mailuri etc.) Probabil excepția cea mai semnificativă o reprezintă asistența sau/și reprezentarea juridică în fața instanței de judecată, însă și aceasta se fundamentează pe o serie de lucrări scrise anterior întocmite și depuse la dosar (în procesele civile, de exemplu, cerere de chemare în judecată, întâmpinare, răspuns la întâmpinare, note de ședință, note de concluzii etc.) Întrucât ședințele de judecată sunt foarte aglomerate, iar volumul de informații pentru completele de judecată este imens, sfatul meu este de a depune la dosar în scris toate cererile adresate judecătorilor, pentru ca aceștia să le poată studia în liniște în propriul birou. Așa cum spuneau romanii, verba volant, scripta manent.

3. Probabil nu veți petrece prea mult timp în instanță. Pentru un tânăr avocat, la început de drum, accesul la o clientelă stabilă este mai dificil, întrucât acesta presupune încredere, care se construiește în timp. De asemenea, un maestru responsabil nu își va trimite stagiarul în fața completului de judecată decât, cu acordul clientului, la termenele de amânare și numai în procesele în care șansele de câștig sunt maxime. De aceea, pentru un avocat stagiar cea mai bună metodă de familiarizare cu rigorile unei ședințe de judecată o reprezintă oficiile în materie penală și curatela specială în materie civilă. Cu acordul maestrului său, orice avocat stagiar ar trebui să se înscrie pe aceste liste de asistență judiciară, fiindcă astfel va dobândi experiență, încredere și va scăpa de tracul inerent oricărei profesii.

4. Cunoscuții vă vor cere sfaturi juridice cu titlu gratuit. În orice împrejurare vă veți afla în societate, atunci când cunoscuții, prietenii sau rudele mai îndepărtate vor afla că ați intrat în barou, își vor aduce aminte că au și ei un proces de divorț sau partaj, o succesiune de dezbătut, un contract de semnat etc. și, deși probabil deja au apelat la serviciile profesionale ale altui avocat, vor ține neapărat să vă afle părerea. Firește că le puteți da un sfat juridic, însă trebuie să le aduceți la cunoștință că sfatul dat în acel context nu poartă niciun fel de răspundere profesională și că mai potrivit este să purtați aceeași discuție în biroul dvs., după ce studiați cu atenție toate actele pe care trebuie să vi le pună la dispoziție. De asemenea, intervine și problema onorariului: cu toții trebuie să înțeleagă că avocatura este profesia dvs. și că din asta vă câștigați existența. Mai multe amănunte despre modul de stabilire a onorariului găsiți în articolul ”Cum aleg un avocat? 12 sfaturi pentru succesul tău pe plan juridic”.

5. Veți învăța să vă organizați timpul. În cazul unui avocat, folosirea unei agende este obligatorie. Nimeni nu are o asemenea memorie încât să rețină toate termenele de judecată la care trebuie să participe sau să-și organizeze toate întâlnirile cu clienții fără să se suprapună.

6. Îmbrăcămintea de serviciu va deveni o uniformă. Potrivit legii, un avocat are obligația profesională de a purta robă în fața tuturor instanțelor, indiferent de grad. Deși roba poate ascunde multe extravaganțe vestimentare, cel mai indicat pentru un avocat este ca, în timpul exercitării profesiei, să poarte o îmbrăcăminte adecvată – codurile vestimentare business formal și business casual sunt cele mai potrivite, în funcție de locul exercitării profesiei și de persoanele cu care intră în contact avocatul.

7. Nu veți găsi întotdeauna soluția la speța cu care vă confruntați. Domeniul dreptului este foarte vast, iar spețele care se pot ivi în practică pot fi atât de inedite, încât să fie aproape imposibil să găsiți imediat o rezolvare corectă. Aceasta presupune studiul atent al doctrinei și, mai ales, al jurisprudenței, dar de multe ori și ajutorul din partea avocaților cu mai multă experiență în aceeași arie de practică. Nu este nicio rușine să îi ceri părerea unui coleg cu mai multă experiență cu privire la o anumită speță mai dificilă.

8. Vor exista situații când veți fi căutați și în afara programului de muncă, inclusiv în zilele de odihnă sau de sărbătoare. Firește că o condiție importantă pe care o au în vedere clienții atunci când aleg un avocat o reprezintă seriozitatea acestuia. În situația în care un avocat nu este de găsit la telefon, nu răspunde la email-uri sau amână programarea unei consultații juridice, orice client responsabil se va reorienta. Însă în același timp clientul trebuie să înțeleagă că, cel mai probabil, nu este unicul client al avocatului și că timpul acestuia este important, împărțit între ședințe de judecată, ore de studiu și de pregătire a dosarelor și consultații cu clienții. De asemenea, clientul trebuie să înțeleagă că avocatul său este om și are o viață extraprofesională, așa încât, în mod ideal, ar trebui să respecte orele lui de lucru. De la această regulă există și excepții și, în situații urgente, un client își poate contacta avocatul și în afara orelor de program, ceea ce în mod sigur se va întâmpla.

9. Veți fi dezamăgiți dacă nu vă specializați în domeniul care vi se potrivește. Stagiul este doar o scurtă perioadă a carierei juridice, când cel mai indicat pentru un tânăr avocat este să experimenteze ramurile dreptului (de principiu doar dreptul civil și dreptul penal, în cauze care cad în competența Judecătoriei, instanță la care pot pune concluzii avocații stagiari) pentru a găsi ceea ce i se potrivește și ceea ce îi place. Avocatura reprezintă o călătorie de o viață și, pentru a avea succes pe termen lung, fiecare avocat trebuie să activeze într-un domeniu care să îl motiveze. Altfel, există riscul de a renunța și de a se reorienta către altă profesie juridică sau chiar non-juridică.

10. Nu neglijați propria persoană. Niciun tânăr avocat nu își dorește să se îmbolnăvească din pricina stresului, a muncii în exces, a lipsei de hrană adecvată sau a somnului etc. Deși de multe ori volumul de lucru sau urgența anumitor sarcini ar putea să o împiedice, este esențial pentru orice individ să se hrănească corect, să se odihnească suficient și să aibă activitate fizică zilnică. De asemenea, orice avocat ar trebui să își ia zilele de concediu prevăzute de lege pentru recuperarea capacității de muncă. Sănătatea fizică și psihică este o condiție obligatorie pentru succesul în profesie, iar aceasta poate fi menținută pe termen lung doar printr-un stil de viață corect.

11. Cel mai probabil nu veți deveni bogați. Din păcate, filmele nu reflectă realitatea. Desigur că există câțiva avocați foarte bogați, însă aceștia reprezintă un procent infim din numărul total al practicanților profesiei înscriși în barourile din România și probabil că în cazul unora dintre aceștia bogăția nu are nimic de-a face cu avocatura. În schimb, majoritatea avocaților onești tind să câștige venituri care să le permită un trai decent, specific clasei de mijloc, fără a avea însă acces la viața de lux văzută în filme.

12. Va trebui să vă obișnuiți cu prejudecățile societății despre avocați. Percepția populației asupra rolului și poziției profesiei de avocat în societate este în genere una pozitivă, avocatura fiind considerată o profesie necesară, dificilă și prestigioasă, practicată de profesioniști bine pregătiți. Totuși întrebări precum ”Cum poate un avocat să apere un criminal cu sânge rece?” sau ”Câtă șpagă ai dat ca să intri în avocatură?” au devenit din păcate un loc comun pentru societatea românească, așa încât până vom reuși să le eliminăm din mentalul colectiv, va trebui să învățăm să le trecem cu vederea fără a ne afecta psihic.

Bineînțeles că lista de față nu este exhaustivă și că fiecare este liber să o completeze în funcție de propria experiență profesională.

Avocat Tudor Duca

Avocat Iasi, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 2

bottom of page