Adresa

Bd. Dimitrie Cantemir nr. 2, Iasi 700246, Romania

Contact

0744 694 697

Urmareste

  • facebook
  • linkedin
  • googlePlaces

©2017 TUDOR DUCA, AVOCAT IASI

PALATUL CULTURII IASI - Galerie Foto


Construită în stil neogotic în perioada 1906-1925, pe ruinele unui vechi palat administrativ, actuala clădire a funcționat de la inaugurare (11 octombrie 1925) până în 1955 ca Palat Administrativ și de Justiție, fiind, printre altele, sediul Tribunalului Iași. De altfel, puțină lume știe că una dintre sursele de inspirație ale arhitectului I.D.Berindei a fost Palatul de Justiție din Paris.

În acea perioadă, sala ”Henri Coandă” găzduia Curtea cu Juri, fiind martora pledoariilor unor celebri avocați din Iași, precum Ionel Teodoreanu. Din totalul de 298 camere, aproximativ 40 erau locuite de judecători și personalul administrativ al palatului. De asemenea, câteva încăperi de la demisolul clădirii serveau drept camere de detenție pentru deținuții aduși la sediul instanței în vederea participării la procese.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Palatul de Justiție a servit drept cazarmă inițial trupelor germane, iar ulterior celor sovietice.

În perioada comunistă, în 1955, palatul a primit denumirea de Palatul Culturii, iar în prezent găzduiește patru muzee de seamă ale Iașiului - Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Etnografic, Muzeul Științei și Tehnicii.

La 25 aprilie 2016, Palatul Culturii a fost redeschis publicului, în urma finalizării procesului de restaurare ce a durat opt ani. Poate fi vizitat de marți până duminică între orele 10-17, iar prețul unui bilet întreg este de 40 lei.

Avocat Tudor DUCA

Baroul de Avocati Iasi

#PalatJustitie