top of page

PLATA CU CARDUL LA P.O.S.

Românii vor putea plăti cu cardul la mai mulți comercianți, după ce numărul operatorilor economici care vor fi obligați să monteze sisteme de plată prin P.O.S. va crește odată cu intrarea în vigoare la începutul acestui an a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 16/2022.



Astfel, persoanele juridice care desfășoară activități de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice.


Prin soluții moderne de acceptare a plăților nu se înțelege doar dotarea cu POS, ci pot fi folosite și aplicații care facilitează plata cu cardul (instalate de exemplu pe un telefon al firmei), așa cum oferă o parte dintre bănci.


Obligaţia de acceptare a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, se naşte începând cu trimestrul următor celui în care încasările în numerar din cursul anului respectiv au depăşit pragul de 50.000 lei. În cazul în care, timp de 2 ani consecutivi, pragul de 50.000 lei nu a fost depăşit, persoanele juridice nu mai au obligaţia de acceptare a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, dar pot opta pentru continuarea acceptării acestor instrumente de plată.


ATENȚIE!!!

Prevederea legislativa NU este aplicabilă doar operatorilor economici dotați cu case de marcat electronice fiscale și care emit bonuri fiscale, ci tuturor celor care desfășoară activități de comerț și de prestări servicii și depășesc plafonul de 50.000 lei de încasări în numerar.


Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte:

- utilizarea de către unităţi a unor terminale de plată care nu sunt instalate conform legii - se sancționează cu amenda intre 5.000 lei si 15.000 lei;

- distrugerea, deteriorarea sau modificarea tehnică a terminalelor de plată care pot provoca înregistrări eronate sau pot genera fraude - se sancționează cu amenda intre 20.000 lei si 50.000 lei;

- refuzul persoanelor juridice de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit şi cardurile de credit - se sancționează cu amenda intre 5.000 lei si 7.500 lei.


Aceste prevederi legale au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

bottom of page